Premiile “Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”

Premiile “Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”, ajunse la cea de-a patra ediție, se adresează tinerilor cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate, dar și societății. 
 
Câștigătorii concursului organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Prof. Dr. Rada Mihalcea de la University of Michigan, vor primi premii în bani (Locul I - 1500 $, Locul II - 1000 $ si Locul III - 500 $), mențiuni speciale și diplome de merit.
 
În cursa pentru premiile oferite pot intra toți cei care lucrează în cercetare într-un domeniu de știință sau inginerie, la universități, institute de cercetare sau companii din întreaga țară. Candidații trebuie să nu depașească vârsta de 35 de ani, împliniți până la data de 31 decembrie 2018 (inclusiv).
 
Data limita pentru trimiterea aplicatiei este 30 mai. Informații referitoare la conținutul aplicației se găsesc în documentul atașat articolului. 
AtaşamentMărime
PDF icon Rada-Mihalcea.pdf74.71 KB