Echipă românească din UPT câștigă Big Idea Challenge

Mintea umană poate produce orice, dar când îi oferi și pasiune, poți sparge orice barieră și să ajungi în vârful piramidei la care toți aspirăm. Asta este povestea unei echipe de tineri din Facultatea de Automatică și Calculatoare din Universitatea Politehnica Timișoara care au reușit să atingă extraordinara performanță de a câștiga competiția Big Idea Challenge 2018. 
 
Ce este Big Idea Challenge? Big Idea Challange este o competiție în cadrul căreia chiar și tu ți-ai putea deschide o afacere, prin vânzarea ideii tale. Competiția îți ofera șansa de a învăța cum să îți transformi o idee intr-o afacere de viitor, oricare ar fi aceasta, fie că este o aplicație pentru mobil, un club de dans sau în cazul de față o aplicație cu scop medical pentru detectarea bolilor. Limita acestei competiții o reprezintă imaginația și determinarea ta. 
 
Asta este ceea ce au făcut și cei din echipa XVision, și anume Cristian Avramescu, Bogdan Bercean, Ștefan Iarca și Andrei Tenescu studenți ai secției Calculatoare și Tehnologia Informației, din cadrul Facultății de Automatică și Calculatoare. Echipa și-a desfășurat activitatea sub supravegherea și îndrumarea domnului lect.dr.ing. Sebastian Fuicu. Această echipă de 4 studenți extrem de pasionați și talentați au reușit să câștige premiul 1 la Big Idea Challenge 2018, organizată de Microsoft ca parte a competiției globale anuale Imagine Cup. Acest an s-a sondat cu un total de peste 100 de echipe participante din mai bine de 40 de țări.
 
Sistemul XVision, care a adus în buzunarele câștigătorilor aproximativ 3000 de dolari americani, este creat în scopul detectării automate a anomaliilor și bolilor din corpul uman, acționând cu o precizie asemanătoare a unui medic specialist în radiologie. Acest proiect analizează radiografiile folosindu-se de tehnologia celor de la Azure, analiza realizându-se prin algoritmi de Machine Learning. Această aplicație permite echipelor medicale care o utilizeează să încarce imaginile rezultate în urma unei scanări cu raze X pentru obținerea unui rezultat alături de o reprezentare a radiografiei originale în care zonele afectate sunt evidențiate.
 
Produsul are ca și scop facilitarea expertizelor medicale de inaltă calitate în zonele în care accesul la medici radiologi de înalt nivel este destul de redus, putând în același timp să fie un mijloc de asistare a medicilor experți.