Liga AC Trainings

Ideea de Liga AC Trainings a pornit de la dorința de a face ceva mai mult pentru studenți, de a-i ajuta să se dezvolte, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Cum? Prin intermediul unor traininguri axate pe practică, ținute de traineri specializați sau de studenți cu experiență în domeniu. Subiectele abordate sunt dintre cele mai diverse, conform preferințelor exprimate de studenți, de la principii de programare, la tehnici de vorbit în public. În urma participării la aceste traininguri, studenții își lărgesc aria de cunoștințe, dobândind abilități care cu siguranță le vor de folos pe viitor.

Primul training din seria Liga AC Trainings, având tema ,,Introducere în POO și C#”, s-a desfășurat la începutul lunii decembrie, în 4 sesiuni pe parcursul a 2 săptămâni, și s-a bucurat de un real succes în rândul studenților. S-au înscris 150 de studenți, dintre care 60 au avut ocazia să participe efectiv la training. 
 
Cei 2 traineri, studenți în anul 4 la Facultatea de Automatică și Calculatoare, au împărtășit participanților din cunoștințele și experiența lor. În urma prezentării noțiunilor teoretice, studenții au avut ocazia să le aplice, sub îndrumarea trainerilor. 
 
Feedbackul primit de la participanți a fost unul pozitiv, aceștia fiind încântați de faptul că trainerii au fost studenți, iar atmosfera din cadrul trainingului a fost una prietenoasă și deschisă, fiind încurajate întrebările. Singurul aspect negativ a fost timpul prea scurt, studenții dorind să aprofundeze mai mult subiectul.
 
Liga AC Trainings și-a continuat activitatea în luna martie cu cel de-al doilea training, având tema “Dezvoltare și semne de întrebare”. În cadrul acestui training, participanții au avut oportunitatea de a acumula informații utile despre crearea unui CV, desfășurarea unui interviu și relaționarea în cadrul unei echipe. Prin intermediul unor activități plăcute și cu ajutorul trainerului, aceștia și-au putut stabili prioritățile în dezvoltare, formându-și o viziune de ansamblu asupra viitoarei lor cariere.
 
Fostul președinte al Ligii AC și actual masterand, Corin Mihuț, a fost cel care s-a ocupat de întregul training. Numărul restrâns de participanți a facilitat interacționarea, modul în care s-a desfășurat trainingul fiind unul dinamic. Cu toții au avut ocazia să pună în aplicare ceea ce au învățat, la sfârșit fiind capabili să își creeze propriul CV și să facă față cu brio unui interviu.